bifează dacă ai învățat

Subiect I - Varianta 25

Subiect I - Varianta 25



Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos:

Iubeşti – când urciorul de-aramă
se umple pe rând, de la sine
aproape, de flori şi de toamnă,
de foc, de-anotimpul din vine.

Iubeşti – când suavă icoana
ce-ţi faci în durere prin veac
o ţii înrămată ca-n rana
străvechiului verde copac.

Iubeşti – când sub timpuri prin sumbre
vâltori, unde nu ajung sorii,
te-avânţi să culegi printre umbre
bălaiul surâs al comorii.

Iubeşti – când simţiri se deşteaptă
că-n lume doar inima este,
că-n drumuri la capăt te-aşteaptă
nu moartea, ci altă poveste.

Iubeşti – când întreaga făptură,
cu schimbul, odihnă, furtună
îţi este-n aceeaşi măsură
şi lavă pătrunsă de lună.

(Lucian Blaga, Iubire)

Cerințe:

1. Scrie câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor se deşteaptă şi simţire.
2. Precizează rolul liniilor de pauză utilizate în primul vers al fiecărei strofe.
3. Transcrie două cuvinte/ structuri folosite în text cu sens conotativ.
4. Menţionează două teme/ motive literare prezente în poezie.
5. Explică semnificaţia a două figuri de stil diferite din strofa a doua.
6. Justifică utilizarea persoanei a II-a singular a verbelor şi a pronumelor în textul dat.
7. Explică semnificaţia titlului în relaţie cu textul citat.
8. Comentează, în 6 - 10 rânduri, ultima strofă, prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice.
9. Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (de exemplu: expresivitate, ambiguitate, sugestie), prezentă în textul dat.





Rezolvare:

1. Se deşteaptă = se trezeşte; Simţire = sentiment.
2. Linia de pauză utilizată la începutul primului vers din fiecare strofă încercuieşte adverbul „atunci” şi marchează o definire a ceea ce întelege poetul prin „a iubi”.
3. Două cuvinte / structuri folosite în text cu sens conotativ (figurat); icoană, anotimp, rană, timpuri, simţiri, lună, furtună.
4. Două teme / motive literare prezente în poezie: motivul toamnei, motivul inimii.
5. Prin intermediul comparaţiei: „ca-n rana străvechiului copac” se sugerează atingerea sevei esenţiale a fiinţei; capacitatea de a ajunge la adevărul primordial, făcând apel la lucrurile care aparţin universului. Durerea devine o cale de accedere spre adevărul suprem, spre esenţa fiinţei. Epitetul cromatic „verde copac”, plasat într-o inversiune, accentuează rolul fundamental al culorii, simbol al vigorii universale, al regenerării naturii, dar şi al fiinţei umane.
6. În discursul liric, rolul utilizării persoanei a II-a evidenţiază faptul că monologul liric este unul adresat, fapt subliniat prin verbele plasate în poziţie iniţială. Se conturează legătura strânsă dintre om şi natură, o componentă care evidenţiază armonia universală. Se observă tendinţa de generalizare, iubirea este o componentă fundamentală a sufletului oricărui om.
7. Titlul poeziei „Iubire” nu denumeşte sentimentul de dragoste, ci un concept filozofic foarte des întalnit în opera poetică a lui Blaga. Cunoaşterea prin iubire îmbogăţeşte universul cu mistere pe care nu le dezvăluie, ci le accentuează, îmbogăţind în acelaşi timp şi spiritualitatea umană.
8. Strofa finală are rol conclusiv, fiind pusă aceasta sub semnul iubirii, ca act fundamental de accedere la misterele universale. Metafora odihnă, furtună îţi este, surprinde stările contradictorii care pot coexista în fiecare om. Iubirea, valoare supremă a omului, este aproape de acesta atât în momentele de puternică frământare lăuntrică, cât şi atunci când simte nevoia acută de reflexivitate, de întoarcere spre sine. Ideea este reluată în versul final, care conţine o metaforă lavă pătrunsă de lună, metaforă care reliefează îmbinarea pasiunii ardente cu melancolia, coexistenţa trăirilor aparent antagonice într-un singur trup, dar care duc spre acelaşi drum final, cel al iubirii.
9. Expresivitatea poeziei lui Lucian Blaga reiese în primul rând din construcţia identică a celor cinci strofe. Fiecare strofă în parte reprezintă o definiţie a iubirii, precedată de verbul la modul indicativ ,timpul prezent, persoana I, singular: ”iubesti”. Poetul foloseşte în fiecare strofă, o serie de metafore extrem de sugestive: iubirea e „ulciorul de aramă”, „suavă icoana”, „bălaiul surâs al comorii”, dar şi „lava pătrunsă de lună”


Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos:


Iubeşti – când urciorul de-aramă
se umple pe rând, de la sine
aproape, de flori şi de toamnă,
de foc, de-anotimpul din vine.

Iubeşti – când suavă icoana
ce-ţi faci în durere prin veac
o ţii înrămată ca-n rana
străvechiului verde copac.

Iubeşti – când sub timpuri prin sumbre
vâltori, unde nu ajung sorii,
te-avânţi să culegi printre umbre
bălaiul surâs al comorii.

Iubeşti – când simţiri se deşteaptă
că-n lume doar inima este,
că-n drumuri la capăt te-aşteaptă
nu moartea, ci altă poveste.

Iubeşti – când întreaga făptură,
cu schimbul, odihnă, furtună
îţi este-n aceeaşi măsură
şi lavă pătrunsă de lună.

(Lucian Blaga, Iubire)


Cerințe:

1. Scrie câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor se deşteaptă şi simţire.
2. Precizează rolul liniilor de pauză utilizate în primul vers al fiecărei strofe.
3. Transcrie două cuvinte/ structuri folosite în text cu sens conotativ.
4. Menţionează două teme/ motive literare prezente în poezie.
5. Explică semnificaţia a două figuri de stil diferite din strofa a doua.
6. Justifică utilizarea persoanei a II-a singular a verbelor şi a pronumelor în textul dat.
7. Explică semnificaţia titlului în relaţie cu textul citat.
8. Comentează, în 6 - 10 rânduri, ultima strofă, prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice.
9. Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (de exemplu: expresivitate, ambiguitate, sugestie), prezentă în textul dat.





Rezolvare:

1. Se deşteaptă = se trezeşte; Simţire = sentiment.
2. Linia de pauză utilizată la începutul primului vers din fiecare strofă încercuieşte adverbul „atunci” şi marchează o definire a ceea ce întelege poetul prin „a iubi”.
3. Două cuvinte / structuri folosite în text cu sens conotativ (figurat); icoană, anotimp, rană, timpuri, simţiri, lună, furtună.
4. Două teme / motive literare prezente în poezie: motivul toamnei, motivul inimii.
5. Prin intermediul comparaţiei: „ca-n rana străvechiului copac” se sugerează atingerea sevei esenţiale a fiinţei; capacitatea de a ajunge la adevărul primordial, făcând apel la lucrurile care aparţin universului. Durerea devine o cale de accedere spre adevărul suprem, spre esenţa fiinţei. Epitetul cromatic „verde copac”, plasat într-o inversiune, accentuează rolul fundamental al culorii, simbol al vigorii universale, al regenerării naturii, dar şi al fiinţei umane.
6. În discursul liric, rolul utilizării persoanei a II-a evidenţiază faptul că monologul liric este unul adresat, fapt subliniat prin verbele plasate în poziţie iniţială. Se conturează legătura strânsă dintre om şi natură, o componentă care evidenţiază armonia universală. Se observă tendinţa de generalizare, iubirea este o componentă fundamentală a sufletului oricărui om.
7. Titlul poeziei „Iubire” nu denumeşte sentimentul de dragoste, ci un concept filozofic foarte des întalnit în opera poetică a lui Blaga. Cunoaşterea prin iubire îmbogăţeşte universul cu mistere pe care nu le dezvăluie, ci le accentuează, îmbogăţind în acelaşi timp şi spiritualitatea umană.
8. Strofa finală are rol conclusiv, fiind pusă aceasta sub semnul iubirii, ca act fundamental de accedere la misterele universale. Metafora odihnă, furtună îţi este, surprinde stările contradictorii care pot coexista în fiecare om. Iubirea, valoare supremă a omului, este aproape de acesta atât în momentele de puternică frământare lăuntrică, cât şi atunci când simte nevoia acută de reflexivitate, de întoarcere spre sine. Ideea este reluată în versul final, care conţine o metaforă lavă pătrunsă de lună, metaforă care reliefează îmbinarea pasiunii ardente cu melancolia, coexistenţa trăirilor aparent antagonice într-un singur trup, dar care duc spre acelaşi drum final, cel al iubirii.
9. Expresivitatea poeziei lui Lucian Blaga reiese în primul rând din construcţia identică a celor cinci strofe. Fiecare strofă în parte reprezintă o definiţie a iubirii, precedată de verbul la modul indicativ ,timpul prezent, persoana I, singular: ”iubesti”. Poetul foloseşte în fiecare strofă, o serie de metafore extrem de sugestive: iubirea e „ulciorul de aramă”, „suavă icoana”, „bălaiul surâs al comorii”, dar şi „lava pătrunsă de lună”.



Orice comentariu este de folos pentru îmbunătățirea acestui site.



Subiect I - Varianta 25

Subiect I - Varianta 25



Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos:

Iubeşti – când urciorul de-aramă
se umple pe rând, de la sine
aproape, de flori şi de toamnă,
de foc, de-anotimpul din vine.

Iubeşti – când suavă icoana
ce-ţi faci în durere prin veac
o ţii înrămată ca-n rana
străvechiului verde copac.

Iubeşti – când sub timpuri prin sumbre
vâltori, unde nu ajung sorii,
te-avânţi să culegi printre umbre
bălaiul surâs al comorii.

Iubeşti – când simţiri se deşteaptă
că-n lume doar inima este,
că-n drumuri la capăt te-aşteaptă
nu moartea, ci altă poveste.

Iubeşti – când întreaga făptură,
cu schimbul, odihnă, furtună
îţi este-n aceeaşi măsură
şi lavă pătrunsă de lună.

(Lucian Blaga, Iubire)

Cerințe:

1. Scrie câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor se deşteaptă şi simţire.
2. Precizează rolul liniilor de pauză utilizate în primul vers al fiecărei strofe.
3. Transcrie două cuvinte/ structuri folosite în text cu sens conotativ.
4. Menţionează două teme/ motive literare prezente în poezie.
5. Explică semnificaţia a două figuri de stil diferite din strofa a doua.
6. Justifică utilizarea persoanei a II-a singular a verbelor şi a pronumelor în textul dat.
7. Explică semnificaţia titlului în relaţie cu textul citat.
8. Comentează, în 6 - 10 rânduri, ultima strofă, prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice.
9. Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (de exemplu: expresivitate, ambiguitate, sugestie), prezentă în textul dat.





Rezolvare:

1. Se deşteaptă = se trezeşte; Simţire = sentiment.
2. Linia de pauză utilizată la începutul primului vers din fiecare strofă încercuieşte adverbul „atunci” şi marchează o definire a ceea ce întelege poetul prin „a iubi”.
3. Două cuvinte / structuri folosite în text cu sens conotativ (figurat); icoană, anotimp, rană, timpuri, simţiri, lună, furtună.
4. Două teme / motive literare prezente în poezie: motivul toamnei, motivul inimii.
5. Prin intermediul comparaţiei: „ca-n rana străvechiului copac” se sugerează atingerea sevei esenţiale a fiinţei; capacitatea de a ajunge la adevărul primordial, făcând apel la lucrurile care aparţin universului. Durerea devine o cale de accedere spre adevărul suprem, spre esenţa fiinţei. Epitetul cromatic „verde copac”, plasat într-o inversiune, accentuează rolul fundamental al culorii, simbol al vigorii universale, al regenerării naturii, dar şi al fiinţei umane.
6. În discursul liric, rolul utilizării persoanei a II-a evidenţiază faptul că monologul liric este unul adresat, fapt subliniat prin verbele plasate în poziţie iniţială. Se conturează legătura strânsă dintre om şi natură, o componentă care evidenţiază armonia universală. Se observă tendinţa de generalizare, iubirea este o componentă fundamentală a sufletului oricărui om.
7. Titlul poeziei „Iubire” nu denumeşte sentimentul de dragoste, ci un concept filozofic foarte des întalnit în opera poetică a lui Blaga. Cunoaşterea prin iubire îmbogăţeşte universul cu mistere pe care nu le dezvăluie, ci le accentuează, îmbogăţind în acelaşi timp şi spiritualitatea umană.
8. Strofa finală are rol conclusiv, fiind pusă aceasta sub semnul iubirii, ca act fundamental de accedere la misterele universale. Metafora odihnă, furtună îţi este, surprinde stările contradictorii care pot coexista în fiecare om. Iubirea, valoare supremă a omului, este aproape de acesta atât în momentele de puternică frământare lăuntrică, cât şi atunci când simte nevoia acută de reflexivitate, de întoarcere spre sine. Ideea este reluată în versul final, care conţine o metaforă lavă pătrunsă de lună, metaforă care reliefează îmbinarea pasiunii ardente cu melancolia, coexistenţa trăirilor aparent antagonice într-un singur trup, dar care duc spre acelaşi drum final, cel al iubirii.
9. Expresivitatea poeziei lui Lucian Blaga reiese în primul rând din construcţia identică a celor cinci strofe. Fiecare strofă în parte reprezintă o definiţie a iubirii, precedată de verbul la modul indicativ ,timpul prezent, persoana I, singular: ”iubesti”. Poetul foloseşte în fiecare strofă, o serie de metafore extrem de sugestive: iubirea e „ulciorul de aramă”, „suavă icoana”, „bălaiul surâs al comorii”, dar şi „lava pătrunsă de lună”


Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos:


Iubeşti – când urciorul de-aramă
se umple pe rând, de la sine
aproape, de flori şi de toamnă,
de foc, de-anotimpul din vine.

Iubeşti – când suavă icoana
ce-ţi faci în durere prin veac
o ţii înrămată ca-n rana
străvechiului verde copac.

Iubeşti – când sub timpuri prin sumbre
vâltori, unde nu ajung sorii,
te-avânţi să culegi printre umbre
bălaiul surâs al comorii.

Iubeşti – când simţiri se deşteaptă
că-n lume doar inima este,
că-n drumuri la capăt te-aşteaptă
nu moartea, ci altă poveste.

Iubeşti – când întreaga făptură,
cu schimbul, odihnă, furtună
îţi este-n aceeaşi măsură
şi lavă pătrunsă de lună.

(Lucian Blaga, Iubire)


Cerințe:

Informare

Pentru BAC 2013 subiectul al doilea constă în realizarea unui text argumentativ , noutatea față de anii trecuți fiind aceea că nu se mai exemplifică tema printr-un citat, ci se vrea formularea unui punct de vedere propriu despre o temă precizată în cerință.

Model subiect II 2013

1. Scrie câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor se deşteaptă şi simţire.
2. Precizează rolul liniilor de pauză utilizate în primul vers al fiecărei strofe.
3. Transcrie două cuvinte/ structuri folosite în text cu sens conotativ.




Rezolvare:

1. Se deşteaptă = se trezeşte; Simţire = sentiment.
2. Linia de pauză utilizată la începutul primului vers din fiecare strofă încercuieşte adverbul „atunci” şi marchează o definire a ceea ce întelege poetul prin „a iubi”.
3. Două cuvinte / structuri folosite în text cu sens conotativ (figurat); icoană, anotimp, rană, timpuri, simţiri, lună, furtună.



Orice comentariu este de folos pentru îmbunătățirea acestui site.



Subiect I - Varianta 25



Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos:


Iubeşti – când urciorul de-aramă
se umple pe rând, de la sine
aproape, de flori şi de toamnă,
de foc, de-anotimpul din vine.

Iubeşti – când suavă icoana
ce-ţi faci în durere prin veac
o ţii înrămată ca-n rana
străvechiului verde copac.

Iubeşti – când sub timpuri prin sumbre
vâltori, unde nu ajung sorii,
te-avânţi să culegi printre umbre
bălaiul surâs al comorii.

Iubeşti – când simţiri se deşteaptă
că-n lume doar inima este,
că-n drumuri la capăt te-aşteaptă
nu moartea, ci altă poveste.

Iubeşti – când întreaga făptură,
cu schimbul, odihnă, furtună
îţi este-n aceeaşi măsură
şi lavă pătrunsă de lună.

(Lucian Blaga, Iubire)


Cerințe:

1. Scrie câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor se deşteaptă şi simţire.
2. Precizează rolul liniilor de pauză utilizate în primul vers al fiecărei strofe.
3. Transcrie două cuvinte/ structuri folosite în text cu sens conotativ.




Rezolvare:

Subiect I - Varianta 25



Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos:

Iubeşti – când urciorul de-aramă
se umple pe rând, de la sine
aproape, de flori şi de toamnă,
de foc, de-anotimpul din vine.

Iubeşti – când suavă icoana
ce-ţi faci în durere prin veac
o ţii înrămată ca-n rana
străvechiului verde copac.

Iubeşti – când sub timpuri prin sumbre
vâltori, unde nu ajung sorii,
te-avânţi să culegi printre umbre
bălaiul surâs al comorii.

Iubeşti – când simţiri se deşteaptă
că-n lume doar inima este,
că-n drumuri la capăt te-aşteaptă
nu moartea, ci altă poveste.

Iubeşti – când întreaga făptură,
cu schimbul, odihnă, furtună
îţi este-n aceeaşi măsură
şi lavă pătrunsă de lună.

(Lucian Blaga, Iubire)

Cerințe:

1. Scrie câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor se deşteaptă şi simţire.
2. Precizează rolul liniilor de pauză utilizate în primul vers al fiecărei strofe.
3. Transcrie două cuvinte/ structuri folosite în text cu sens conotativ.
4. Menţionează două teme/ motive literare prezente în poezie.
5. Explică semnificaţia a două figuri de stil diferite din strofa a doua.
6. Justifică utilizarea persoanei a II-a singular a verbelor şi a pronumelor în textul dat.
7. Explică semnificaţia titlului în relaţie cu textul citat.
8. Comentează, în 6 - 10 rânduri, ultima strofă, prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice.
9. Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (de exemplu: expresivitate, ambiguitate, sugestie), prezentă în textul dat.





Rezolvare:

1. Se deşteaptă = se trezeşte; Simţire = sentiment.
2. Linia de pauză utilizată la începutul primului vers din fiecare strofă încercuieşte adverbul „atunci” şi marchează o definire a ceea ce întelege poetul prin „a iubi”.
3. Două cuvinte / structuri folosite în text cu sens conotativ (figurat); icoană, anotimp, rană, timpuri, simţiri, lună, furtună.
4. Două teme / motive literare prezente în poezie: motivul toamnei, motivul inimii.
5. Prin intermediul comparaţiei: „ca-n rana străvechiului copac” se sugerează atingerea sevei esenţiale a fiinţei; capacitatea de a ajunge la adevărul primordial, făcând apel la lucrurile care aparţin universului. Durerea devine o cale de accedere spre adevărul suprem, spre esenţa fiinţei. Epitetul cromatic „verde copac”, plasat într-o inversiune, accentuează rolul fundamental al culorii, simbol al vigorii universale, al regenerării naturii, dar şi al fiinţei umane.
6. În discursul liric, rolul utilizării persoanei a II-a evidenţiază faptul că monologul liric este unul adresat, fapt subliniat prin verbele plasate în poziţie iniţială. Se conturează legătura strânsă dintre om şi natură, o componentă care evidenţiază armonia universală. Se observă tendinţa de generalizare, iubirea este o componentă fundamentală a sufletului oricărui om.
7. Titlul poeziei „Iubire” nu denumeşte sentimentul de dragoste, ci un concept filozofic foarte des întalnit în opera poetică a lui Blaga. Cunoaşterea prin iubire îmbogăţeşte universul cu mistere pe care nu le dezvăluie, ci le accentuează, îmbogăţind în acelaşi timp şi spiritualitatea umană.
8. Strofa finală are rol conclusiv, fiind pusă aceasta sub semnul iubirii, ca act fundamental de accedere la misterele universale. Metafora odihnă, furtună îţi este, surprinde stările contradictorii care pot coexista în fiecare om. Iubirea, valoare supremă a omului, este aproape de acesta atât în momentele de puternică frământare lăuntrică, cât şi atunci când simte nevoia acută de reflexivitate, de întoarcere spre sine. Ideea este reluată în versul final, care conţine o metaforă lavă pătrunsă de lună, metaforă care reliefează îmbinarea pasiunii ardente cu melancolia, coexistenţa trăirilor aparent antagonice într-un singur trup, dar care duc spre acelaşi drum final, cel al iubirii.
9. Expresivitatea poeziei lui Lucian Blaga reiese în primul rând din construcţia identică a celor cinci strofe. Fiecare strofă în parte reprezintă o definiţie a iubirii, precedată de verbul la modul indicativ ,timpul prezent, persoana I, singular: ”iubesti”. Poetul foloseşte în fiecare strofă, o serie de metafore extrem de sugestive: iubirea e „ulciorul de aramă”, „suavă icoana”, „bălaiul surâs al comorii”, dar şi „lava pătrunsă de lună”

No items found.


Orice comentariu este de folos pentru îmbunătățirea acestui site.



comments powered by Disqus